Tartele din care cresc copaci

Îmi creşte sufletul de câte ori mă uit pe geam de la etajul IV al blocului în care trăiesc alături de Bogdan, văd pădurea, pe deasupra betoanelor, peste parcul copiilor şi peste blocurile sinistre. E acolo, mereu vie, în fiecare anotimp surprinzătoare şi aducătoare de bucurie. Ieşim ocazional pe balcon să ne bem cafeaua sau un pahar de vin, ca două animăluţe de oraş care ies din cuşcă pentru o gură de aer curat.

Mă gândesc cu groază că, în câţiva ani, dealul de care îmi agăţ privirea s-ar putea să fie chel ca un ou. În România se defrişează masiv, oră de oră, câte 30.000 mp de pădure, zi şi noapte. Ne vindem pădurile crescute în sute de ani primului venit.

Simt uneori că trăiesc într-o ţară cu un organism suferind. Pe mulţi ne doare, mulţi ne plângem, dar prea puţini ne implicăm activ. De aceea, atunci când cineva încearcă să facă ceva, merită şi trebuie susţinut.

Bogdan a decis să se implice. Mai bine zis, să-şi pună slipul, casca şi ochelarii, şi să înoate pentru replantarea pădurilor la Swimathonul de anul acesta. Proiectul pe care el (împreună cu încă 13 înotători) îl susţin este Tăşuleasa Social, o organizaţie care de peste 10 ani lucrează la reîmpăduririle zonelor defrişate din România. Și-au propus să strângă 25.000 lei (12.500 de puieţi replantaţi), şi noi încercăm să îi ajutăm cu ce avem mai bun. Pentru ei, pentru proiectul lor şi pentru România în care trăim, am decis să scoatem la vânzare o gamă specială de tarte. În perioada 1-12 iulie 2013, toţi banii strânşi din vânzarea acestora vor fi redirecţionaţi spre proiectul Tăşuleasa. La trei tarte cumpărate, livrarea la domiciliu este gratuită. Preţul unei tarte e 50 lei, şi poate servi 8 pofticioşi.

Tarte sărate:

  • quiche lorraine cu spanac şi roşii
  • quiche lorraine cu ciuperci şi brocolli
  • quiche lorraine cu legume
Tarte dulci:

  • tartă cu ciocolată, caramel sărat, migdale şi vişine
  • tartă de mere cu scorţişoară
  • tartă de piersici cu fulgi de migdale

Le puteţi comanda acum!

Un răspuns la Tartele din care cresc copaci

  1. Pingback: Puieți + Biscuiți = Iubire. | EmmaCremma

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *